poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-02 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
Aici zac eu
omul bou; de ochii mei cât un ou ați râs la muzeu. Nu știu cum am murit ca un om sau ca un bou de căruță dar cred că am murit cum se moare: întâi moartea te doare cum ți-ar cădea în cap o băliguță pe urmă nu te mai doare și e bine dacă ești om ori bou sau oricine și la sfârșit de mai multe ori îți pare rău că mori. Mama mea era ciobăniță să vă spun? și tata era taur iar din încolăcirea lor de balaur a ieșit un prunc bun fără frunză de viță. Sau poate că tata era cioban și chel iar după un an o vacă spumoasă ca o oală i-a născut un vițel cu pielea prea de tot goală și spână care semăna cu pielea de stăpână. Când m-am făcut bou mare m-au trimes la plimbare ca să câștig. Fiindcă afară era frig am intrat undeva la întâmplare. Acolo am stat multă vreme cei de-acasă m-au pierdut ori au uitat să mă cheme am mâncat ca orice bou, paie și ca orice om am iubit în odaie o femeie foarte frumoasă care sta mereu cu burta pe masă. Să vă mai vorbesc? Într-o noapte a fost urât atât de urât încât am crezut că mă ling periile dracilor că fierb în mine în sec fierturile vracilor că mă înec și că moare domnișoara frumoasă fără mâini și fără picioare. Să vă mai vorbesc? În noaptea aia am vrut s-o iubesc pe fata care sta pe piedestal cu mâinile în ea ca într-un șal (Și ea mă iubea) În noaptea aia a vrut să-l iubească pe omul bou cu limba și oasele iască. M-am apropiat și am îmbrățișat-o. Ea nu m-a îmbrățișat. În odaie era liniște și erau multe paie dar afară oameni întregi se jucau cu zgomotul ca niște regi cu o minge. M-am apropiat și i-am înfipt dinții în gingie, ea a dat capul pe umăr ca sfinții ochii mei și smocul meu de păr limba mea uscată ochii mei ca un măr limba mea ca o bucată de păr ochii ei de femeie adevărată atunci... ochii ei lungi și gura ei atunci... și botul meu făcut pentru vaci nu pentru femei atunci... mâinile mele și-au adus aminte că nu are craci. Eu m-am făcut un bou cuminte ea a uitat să plângă ea n-avea nici mâna dreaptă nici mâna stângă nici piciorul drept nici piciorul stâng eu am uitat să plâng și amândoi ne uitam înainte. Gândul care m-a omorât era un gând urât căci o vorbă bătută a ieșit din chin și-am întrebat-o pe ea, femeia fără mâini și fără picioare și i-am spus blestemato de ce nu te faci manechin. Ea n-a simțit c-o doare dar eu am murit. M-am îngropat pe întuneric într-un foc cât o biserică. După dric mugeau boi cu ochii lor ca ai mei cu ochii lor negri și moi boi care behăie la înmormântare ca niște miei cu ochii lor întunecoși și goi și erau și oameni printre ei. Era întuneric după dric și boii mergeau încet nu m-a primit nici Moise nici Isus nici Mahomed oamenii împreună cu boii m-au ars pe pământ ca pe un bou sau ca pe un sfânt nou. Iar în locul unde mi-au adunat ultimii peri am scris pentru femeia-bust, de primăveri că aici zac eu omul bou cu ochii cât un o ou care a vrut să iubească la muzeu.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate