De pe o punte strigă amărît un cîine
Spre cerul... ca o piatră cenuşie veche
Ce stă pe case depărtate. Şi ca un odgon
De smoală zace pe omăt un fluviu mort.

Trei pomi, văpăi negre, îngheÈ›ate, ameninÈ›ă
La sfîrşitul oricărei lumi. ÃŽmplîntă tăios
Cu cuÈ›ite ascuÈ›ite în văzduhul aspru,
Unde o fîşie de pasăre atîrnă solitar.

Cîteva felinare merg în noroi spre urbe,
Lumînări stinse pentru leş. O pată
De oameni se chirceşte şi este-ndată
ÃŽnecată-n mocirla prăpădită, albă.