Doar vânătorul pare sigur de pradă:
el a plecat pe drumul știut,
nesigur că ar avea vreun privilegiu,
hotărât să așeze pe masă
vânatul râvnit, nevăzut.

Pregătindu-și pușca în zori,
când haina și-a luat din cuier,
n-a îndrăznit să deschidă fereastra
să-mpingă într-o parte perdeaua
de teamă că-i viscol și ger.

Pădurea s-a mistuit într-un pastel
cu stelele-n vast candelabru,
au apărut semne roș-negre pe trunchiuri,
poteca s-a îndreptat spre pavilion,
decoru-i sinistru, macabru.

Cu plesnet de diuză a țintuit mistrețul
ce și-a făcut simțită prezența,
căderea declanșează ditirambicul gest
de bucurie; în timp ce tristețea
constată firesc divergența.