Din cercuri de foc răsar îngeri de gheață
Din harpe cȃntȃnd imnuri de soare;
Pe vȃntul sălbatic alunecă flori
În sănii de sticlă, pe lespezi de nori.

Împușcate în aripi, gȃndurile zboară
Uitate pe maluri, rămase pe dig,
Iar noaptea aruncă pete de smoală
Pe ochii sculptați în suliți de frig.

Așteaptă sub zȃmbet o lacrimă tristă
Să scape de genele scurte și dese…
Pe fața de ceară lumina-i se zbate,
Din pleoape, privirea aleargă spre moarte.

Din cercuri de foc răsar îngeri de gheață
Din harpe cȃntȃnd ode de jale:
Omagiu dorit de pleoapele triste…
Un ultim surȃs de stele se-agață.