Ea c-o plasă grea în mână,
El cu chei de la mașină!
Ea cu broboadă pe cap,
El în costum elegant!
Ea cu mâinile crăpate,
Ale lui moi, parfumate!
Dar nu merg chiar împreună:
Ea cu un pas mai în urmă.
El privește furișat,
Dacă nu e remarcat
De-o persoană cunoscută.
Se întoarce, tot se uită…
De-l întreabă ea, ceva,
Îi răspunde-n zeflemea
Cu jumătate de gură
Și cu vorbă seacă, dură!
-Þi-am adus măicuță, ouă!
El se preface că “plouă”!
Un curcan, caș vreo jumate…
El își dă ochii pe spate:
-Mai taci! nu ești pe uliță
La bârfă cu nenea Ghiță!
Ea își frânge vorba-n gât.
El o privește urât
Și s-a depărtat ,jenat.
Ea-i tristă: “L-am supărat!…”
Își mărește greoi, pasul,
Să-și ajungă copilașul,
Poate-o sprijină cumva
Căci mereu aluneca,
Pe gheața “sticlă” și rece,
Dar el încruntat o-ntrece.
Se preface că n-o vede,
Când sărmana se repede
Și e gata să-l agațe,
Făcând patinări de rațe,
(Când se-avântă pe lut moale!)
Se împiedică în poale
Și se duce rostogol!
Strigă gemând, la fecior,
S-o ridice că-i bătrână.
El ajunge la mașină.
Urcă. Vin trei cerșetori.
El le-arată bănișori
Și le spune: -Uite-o babă!
A căzut acolo-n stradă,
Ajutați-o să se salte
Și urcați-o aici în spate
Ca să o duc la urgențe…
Se-nroșește, face fețe,
Când ea plânge-ncetișor:
-Te-am crescut cu greu fecior!
Am vărsat lacrimi amare
Să te văd la oraș, “mare”!
Ca un vultur te-am ferit
De taică-tu, un smintit,
Căci mereu mă alunga
Și pe tine te bătea.
Iar eu săream să te scot,
Primind pumni, sau câte-un cot,
De mi-a scos și dinți, vreo trei!
M-aș fi luptat și cu lei
Ca să te apăr pe tine
Ș-acum văd că ți-e rușine!
Te-nveleam cu tot ce-aveam
Iar eu de frig, tremuram.
Am mâncat prost și puțin
S-ajungi “învățat” și fin.
Acum sunt babă, nu mamă!…
Spune strângând la broboadă
Nodul, și oftează tare:
Asta mi-e răsplata oare?!…

17.11.2010 Aurora Luchian Vaslui