lumina este din ce în ce mai puțină
oamenii cărora simți că te poți spovedi tot mai rari
de fapt trăiești o iarnă fără intemperii doar crezi
că lucruri plăcute ți se întâmplă în vacanță

//primăvara

am început să te aștept când ieșeai de la școală
când îți zâmbeam deja mă bătusem cu alți pretendenți
faptul că eram aici îmi demonstra într-un mod primitiv
că sunt demn să îți fiu alături că iubirea
e deasupra durerii ce nu ajunge la os

te conduceam spre casă cu talentul taximetriștilor
scurtăturile erau întotdeauna cele mai lungi
nici un gard nu era prea înalt când îți doreai magnolii
nici un câine prea rău dacă mai putea lătra după ce mă gonise

pe cei care opreau curentul îi credeam îngeri

//vara

atât de fierbinte încât nu o pot uita
stam întinși unul lângă celălalt ascultând depeche
eu nu respiram să nu îți risipesc aerul
în multe ceasuri
dacă lumea de dincolo de noi nu ar fi existat nu ne-ar fi păsat
singur pământul ar fi știut cât de intens iubim
încrețindu-se direct sub trupurile noastre

așa am visat ce-i simplu și frumos pentru noi
o căsuță la munte doi copii un cal un câine și-o cascadă-n fereastră
un rai fără de oameni mai puțin mă tem
de urs de lup sau alte lighioane

//toamna

când vine înțelegi că orice vis are nevoie de bani
luna de miere se întâmplă dacă iarna ai hrănit albinele cu zahăr
șamd
de aici
voi cărora mă spovedesc o știți mai bine

iarna? nimeni n-a trăit într-atât încât să poată povesti