un somn ca o rupere de nori te cuprinde,
până totul împrumută culoarea seninului.
te visezi macul stingher în lanul de grâu,
deși oricând boarea unui vânt ucigaș
îți va aminti că n-ai atâta polen
să îmbeți lumea cu aromă de cântec.

dimineața, vocea ți se strânge în stern,
ca o ploaie de foc, aproape de punctul solar.
o minune (sau spaimă) ți se strecoară în suflet
și parcă aștepți un fulger la orizont
să-ți indice capătul drumului.
cândva, de aici va răzbate numai cântecul.