poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-03 | |
1
drumurile din sat sunt simple, poate chiar mai vii decît unii oameni așa cum sunt morți mai vii decît cei care le vin de paștele blajinilor 2 la intrarea în seliște a fost o pădure în care ne opream de fiecare dată poate că o făceam instinctiv tot ce ține de sat pare a fi cărunt, de pe la Adam poate că asta era ne opream s-adunăm flori, poate că florile astea erau tinerețe și noi le aduceam răsărit de soare la geamul cancerului 3 ca o tangentă la cercul vieții mele o pantă abruptă mă aștepta de fiecare dată la intrarea în seliștea cu bunici și, uneori, cînd iarna mașina nu mai urnea din loc tata încerca s-o pornească pe-o margine de cuțit, iar eu, așteptam să ajung tot cu furnicile de sub pori 4 pădurea cu flori e o benzinărie 5 plec capul de rușine așa cum le stă moartea pe limbă mă apucă deodată și pe mine 6 bunelul meu are o pușcă sub pat, un scrînciob și un nuc la poartă, șopîrle pe cărărușa care duce în grădina mare cît grădina raiului, două loznițe cu prune uscate, cireși, căpșune și lăcrimioare curse în alb de pe chip dacă eram mică, aș fi spus: bunelul meu are morcovi, bunelul meu are o portiță prin care ies în cîmp ori de cîte ori vreau 7 mă tot gîndeam aproape e o cișmeaua în josul casei departe e un izvor în susul casei în fond, ca și drumurile vieții 8 casa bunicilor stă pe o diagonală care pare să cadă din cer bunicul meu e mai mult decît un om ne învăța rugăciuni zicea să ne facem cruciuliță înainte de culcare, iar de Paști ne spăla cu ouă și bănuți pe față 9 ouă ca din zăpada cerului au adus femeile și la Hristos niște pui închiși sub coajă curați precum fiul lui Dumnezeu 10 știi, îmi mai place să stau pe soba bunicii nimeni nu mai are una ca a ei să stai pur și simplu fără ca să te mai gîndești la ceva să-ți fie cald și atîta doar cald
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate