îmi cântă-n strune un rapsod
de-mi simt pe cap măciucă părul

mă-întreb cu el deodată
dacă-„au înnebunit salcâmii”
oare se va-întâmpla-n curând

Soarele de-un roșu-apocaliptic mă-înspăimântă
îl văd la răsărit sau asfințind
la fel de mult cuvintele din cântec
în roșu straniu îmi îmbracă viitorul

duși au fost prea mulți salcâmi
cu toate rădăcinile adânc înfipte
în maluri ’nalte și abrupte

rămășițele din rădăcinile vânjoase
au odrăslit în scurtă vreme noi lăstari

la fel ca ei ai noștri dragi străbuni
de prea mult bine parte n-au avut

salcâmul se va adapta mereu
la orice grea-încercare

Lăsați copacii să trăiască!
Lăsați natura să respire!
Tăiați doar legile nefaste
spini călcâielor poporului ales!