Calfă la diavol, ucenic la tâlhari
de-aș fi fost, în zănoagele crunte,
încă n-aș trece cu răni așa mari,
cu semn de osândă pe frunte.

Gloata cu ură în juru-mi se strange,
Mă biciuie șuierături:
-De unde vii, spune, mânjit de sânge,
din ce turbate păduri?

Hai, ticălosule, spune: poate
argat ai fost la strigoi?
Poate-ai ucis la răspântii spurcate?
Eși plin de sânge și de noroi…

Alții-mi văd rana care zvâcnește,
pipăie pieptul meu ars de fier.
-De unde vii? Cine ți-a rupt carnea-n clește?
În ce drăcesc atelier?

Trec printre ei, înalt și străin,
îmi curg boabe roșii pe față.
-De nicăieri eu nu vin.
Vin numai din viață.