Nu vezi că eu sunt ca o floare,
Micuță și firavă,
Și lupt cu razele de soare
Și ploaia cea suavă?

Mă spăl cu roua dimineții
Ce frunzele-mi trezește,
Și din rădăcinile vieții
Un fir ia și-mi urzește.

Mă-nchin în fața lumii mele
De îmi pierd vreo petală,
Și mă ridic, căci restu'-s grele,
Și pline sunt de fală.

Mă-ntorc și-mi văd trupul pălit
Și mă căiesc în patimi
Nu plec de unde m-ai sădit,
Și nu vreau să vărs lacrimi.

Mă sting apoi, încet, cu bine,
Și gândurile mele,
Și-atât mai rămâne din mine-
Pământ și praf de stele...