Ce simt în suflet nu știu dacă este
râvnita rază din dumnezeire
sau e un chip frumos din amintire,
ce mi-a-nviat în piept ca din poveste,

din faimă sau din vis și, fără veste
în inimă trezit și în privire,
stârnește-un nu-știu-ce aprins în fire,
căci altfel n-ar fi lacrimile-aceste.

Ce simt, ce caut, cin’ mi-e călăuza
nu știu nici unde-i și nici cum i-e fața;
par unii însă că-mi arată urma-i.

De când te știu, signor, în piept port spuza,
un dulce-amar, un da și nu mi-e viața…
Sunt ochii tăi frumoși, sunt ochii numai!