din cauza luminii din mine
văd, atât de imprudent, mult întuneric
și n-am orbit...
iubirea de viață întinsă pe asfaltul sinelui meu
traversează timpul
pe trecerea de pietoni a trupului meu...
pietonii sunt rafale de vânt reci,
lacrimi sugrumate de ochii mei
cu dezamăgiri și frustrări,
zmei învinși de mașinăriile secolului,
tălpi de copil ce-mi lovesc pântecele,
bătăile lui de inimă ce-mi cântă inima...

semaforul e mereu încurcat cu multe culori,
nu ne spune să oprim când trec uneori
mașinile, cioburile de lucruri sparte,
palmele unor oameni dragi pe obrazul nostru,
ochii celui de care ne îndrăgostim pe veci.

dar nu-i nimic, accidentele și viața au ceva în comun:
lumina din noi.