Trece Mara cu Ion spre ”Moara cu noroc”
printre sălcii, printre stuf să-l salute pe Manole
dar în drum iată surpriză: Ion iar se-ndrăgostește.
Uită de-Ana, de Florica, uită satul său natal
căci în drum soarta-i arată o grămadă de pământ...
Excavat, dezvirginat și de râme îmbibat,
umed, gata pentru iubi, îl seduce pe Ion...

Mara singură rămâne, tot cu mintea-i spre fetiță,
spre dulcica ei fiicuță, spre ea, spre călugăriță.
Fata, dar, nu se gândește, ea cu Goe chicotește,
de trei zile îl cunoaște și nu se mai liniștește,
iar de bot i se lipește, Cătălin la ei privește.
Cătălin în gând își spune: ”Mai frumoasă! E mai bună!
Cătălina n-o întrece, pe mine nu mă iubește...

Cheamă-l, fă! Cheamă-l p-aice! În lac iar să se inece!
Cheamă-ți steaua! Sus răsare! Taina strălucește!
Dar nimic vestește...”

Mara singură pe drum, prin boscheți chiar ca prin fum...

Ion la drum a renunțat, având pământ de fertilizat...

Goe descălugărește pân' Mam-mare îi zâmbește
”Bravo, Goe! Bun băi.. băărbat!”
- Goe atunci tare-a țipat...
”Goe! De ce țipi atâta? Ia mai bine-o ciucalată!”
Goe bagă-n el ca spartul... o să se îngrașe, blegul...

Fata descălugărită plânge, Goe inima îi frânge,
nu-i dă și ei ciucalată, o vrea el pe toată, toată.

Cătălin și Cătălina râd acum privind iar steaua
coborând în lacul mic, nemailuminând, nici un pic!
Dară lacu-i de ciment?! Cătălin și Cătălina!
Iar se țin de șotii ăștia, de Luceafăr își bat joc într-una!
Marele naiv Luceafăr, respectat printre cristale
cade-n lac și-ușor se sparge... A murit Luceafărul!

Mara își atinge scopul și la ”Moară” ea ajunge...
Manole cu drag o așteaptă, poza Anei i-o arată.
”Vai Manole! E superbă! Mănăstirea e perfectă!
Dar acoper-o pe Ana, nu-i estetic.. știi ce zic?”
Manole-i ascultă sfatul și spre mănăstire fuge...

Mara-i singură din nou, pe fereastră ea se uită...
”Lică sămădăul! Vai! Vine-ncoace! E pe cal!
Și se duce spre copac?! Vălelei! Ce cap a dat!
Mort e prostul... a crăpat...”.

În acel moment prea dulce pe ușă Nechifor iese
și se duce el la oi și e împușcat în cap...
Vai și-amar de soața lui... se repetă ”Baltagul”.

Crâșma repede ia foc, Mara stă pe loc...
Ghiță zbiară ”Banii mei!”, Ana zbiară ”Vălelei!”.

Și totul se făcu doar scrum
iar trenul își vede de drum...