Se trece-n absolutul mărului viermat,
auzi iar treacătul citatului citat
al vieții-mpodobite cu negre stele sângerii,
aleargă-n fundul verde-al labirintului grădinii.

Unde sunt merele de aur? Merele cunoașterii?
În pământ s-au dus, în pământ au putrezit
fertilizând cu moartea...

Cine știe oare ce se va-ntâmpla
când nevoia vieții iar se va schimba,
când te rupi de tine, când te rupi de mine,
când dispare lumea, conceptul de ”bine”.

În orizont privești și luna iar răsare,
soarele apune, soarele dispare.

În inimă pătrunde o rază arzătoare
în negrul pur și dezmembrat...
te pregătești de o plecare.