Sunt o marionetă de lemn aruncată
Lângă tomberonul din spatele Teatrului Viselor Năruite.
Încă sper la cineva care să mă ridice din mizerie
Și să-mi deseneze un zâmbet pe față.

Sunt copacul bătrân din mijlocul
Parcului ruginit cu statui triste.
Aștept neclintit furtuna care
Îmi va frânge trunchiul în două.

Sunt câinele șchiop în care tu dai cu piciorul.
Îmi caut un adăpost călduros
Departe de răutatea oamenilor.
Un loc unde să-mi plâng suferința.

Sunt iluzionistul lipsit de talent
Înșelat de propriile iluzii
Pierdut printre trucuri ieftine
Și false acte de magie.

Sunt durere, distrugere, depresie, demon
Sunt moarte...și o să-ți pictez întreaga lume în negru.