Merg în centru cu copiii, unde sunt toți adunați
Şi cu mine vine Paul şi, cu încă vreo doi frați.
Primarul vrea să ne dea de-ale gurii... cum zic unii...
Şi se-ngrămădesc cu toți, mai ceva decât fac hunii.

Multă lume-i adunată şi-ndată apare-un zvon
Că primarul vrea s-anunțe o ştire de la balcon:
,,Pachetele sunt puține!” – spune primarul – mulțimii.
Oamenii se-mping, se calcă, de parcă-i sfârşitul lumii.

Mă uit cu compătimire, când la unul când la altul,
Nu-mi explic, decât că-n spate, toți îl au pe necuratul.
Asta este viața noastră, ăştia sunt ai mei români,
Hoții ne furară pâinea, ne trateaza ca pe câini.

Am ajuns azi, plini de ură şi suntem foarte săraci
La timona țării noastre, n-avem cel mai bun cârmaci.
Cei ce ne conduc azi, țara, sufletul ni l-au ucis,
Ne-au furat identitatea, nu mai avem nici un vis.

Nu ne-aude nimeni plânsul, suntem săraci şi bolnavi;
Pentru cei ce ne conduc, noi suntem doar nişte sclavi.
Românii mei, nu mai stați! Hai să ne unim cu toții,
Să ne unim forțele şi să dăm afară hoții!

Să stârpim răufăcătorii - cei ce ne iau biruri grele,
Vreau să ştiu cât mai degrabă, care-i rostul vieții mele?

Nu mai suport umilința, vreau să trăiesc şi eu bine,
Vreau măcar un an de zile, să fie şi ei ca mine,
Să vadă cât e de greu, să nu ai bani pentru pâine
Şi, să te gândeşti cu groază, iar la ziua care vine...

Craiova august 1999