Plouă cu lacrimi de sfinți în luna lui Brumar.Pe strada pustie și murdară zăcea agonizând, așteptând un semn de la Dumnezeu.

M-am dus lângă el și i-am privit
Trupul alb firav și amorțit
Avea răni adânci, aripile lungi
Dar frânte și murdare
Părea că moare
Plângea cu sânge
Cu mâna-i slabă m-atinge
Mă simt obosit și ușor adorm
Când deschid ochii îl văd când era om
Doar un copil sensibil și fragil
Ce-și dorea lumea întreagă
Să o poată explora
Dar pe măsură ce creștea
Nimic bun nu-i se întâmpla
Căuta iubire găsea dezamăgire
Depresia îl cuprindea
Nimeni nu-l înțelegea
Cădea pradă demenței la vârsta adolescenței
Se închisese în sine își dorea să-i fie bine
Dar într-o zi, subit, s-a îmbolnăvit
Nu s-a putut vindeca și a murit
A ajuns în Rai însă simțea durere
Avea o viață înainte și murise prea devreme
Fără să fie înțeles
Fără să-i se spună: ,,Te iubesc''
Un înger trist în Rai, lucru de neacceptat
Dumnezeu furios din Eden l-a alungat.

STAI!
Nu pot să mai privesc
Tot mai mult în tine încep să mă regăsesc
DE CE?!
Vei ajunge în focul din Infern
Demonii te vor chinui și vei arde etern
NU!
Nu pot să te ajut
Suferința ta mă doare îngrozitor de mult.

Și a închis ochii de parcă nimic nu s-ar fi petrecut.Iar eu am plâns pe aripi de înger decăzut.