Privesc în zare și simt că duce spre abis,
Văd umbre venite din ceață, parcă
Prinse într-un joc oniric ce pare-a fi un vis,
Iar mintea mea ar vrea să le oprească.

Neclare forme stinse-n întuneric, cam hilar,
Chipuri sfinte ce vor să mă-nconjoare,
Îmi joacă ochii feste, nimic nu mai e clar
Și-un sentiment de frică, mă pune la-ncercare.

Sosita oare clipa? Fiorii mă cuprind curând,
Să-mi pregătesc plecarea mult timp nu am avut.
Mă uit mirat la umbre, apoi mă-ntreb în gând:
-De ce? Că rău la nimeni n-am făcut.

Gândesc că-i prea devreme la umbre să privesc,
De lumină și culoare acum să mă despart,
Să mai rămân puțin, cu ardoare îmi doresc,
Să analizez cu sârg acel ecart.