Prin livezi,
întunecimea norilor este eclipsată
de auriul vărsat pe jos
într-o crustă de lumină.

Mă așez ușor.

Împart c-un vierme un măr
și-un ultim cântec de păsări călătoare,
un fior de dor
la urechea singurătății mele.

Cămara plină cu poame răscoapte,
poartă parfumul
dulceților inventate de bunica.
Trupul mi se desprinde
în cuprinsul lor.

Dintr-o parte,
vântul mă atinge
cu vrejuri uscate.

Simțurile îmi atârnă
de moaștele toamnei.