Precum un toc de ușă veche, plin de praf
și zidul vechi pătat de urme de cerneală.
Așa cum fierbe racul într-o oală,
așa mă simt și eu.
Așa cum gărgărița plină de elan
încercă să străbată întregul lan,
la fel mă simt și eu.
Cu aripile rupte
încerc să trec prin neguri
și prin văi abrupte.

Așa cum o furnică ostenită,
de talpa ce n-o vede e strivită.
Așa mă simt și eu.
Așa cum o petală,
de floare se desprinde lin........lăsând-o goală.
Așa mă simt și eu.

Pe drumul prăfuit, bătut de vânt
sunt mii de urme ce rămân uitate
nimic și nimeni nu le va vedea pe toate.

Așa mă simt și eu câteodată:
o urmă de pantof uitată.