Venise tata într-o bună zi
Cu-n pui plăpând de oaie la spinare.
Era drăguț, cu mițe alburii,
Și sta cu ochi-ntredeschiși, în soare.

Iar noi copiii-n jurul lui ne-am strâns
Și fiecare l-am drăgălășit...
Mieluțul blând chema cu glasul stins
Și-i sărutam boticul ruginit.

În zile calde, vesel, pe tăpșan,
Ce fericit zburda pe lângă noi!
De școală, cărți ne-ai fi vorbit în van:
Atunci mai preț puneam pe miei și oi.

Dar într-o zi, a fost adus un om
Care ținea-ntr-un ziar ceva lucios...
Rânjea șiret și rău duhnea a rom
Și-acesta-ntinse grabnic mielul jos.

Mieluțul, calm, privea în jur naiv,
Apoi închise ochii, parcă așteptând...
Când l-am văzut, strigarăm spre bețiv,
Dar iarba el, cu-n gest, roși curând.

Și câinele lătra și scheuna legat,
Găinile-alergând cotcodăceau,
Și soarele în nori s-a pituat,
Iar oile vecinilor zbierau.

Cu fața-ascunsă-n palme, am fugit
Spre fundul curții să jelesc prelung.
Plângeam cu capu-ntre genunchi chircit
Și scena jertfei nu puteam s-alung...

Și-am stat așa pân' la lăsatul serii,
Sub cer roșit de sânge și păcate,
Iar mielul blând, abandonat durerii,
Îl simt și-acum sub pleoape cum se zbate.