Lângă digul pustiu privesc nori întunecați,
Mă plimb singur acum într-o zi de marți
Pe betonul murdar, neschimbat de-atâta timp
Dar eu indiferent încet încep să mă schimb.

Nu mai sunt cine am fost, nu mai știu ce sunt,
Chiar și timpul uită mereu orice amănunt
El lasă întrebări și vise spulberate
Suflete făcute scrum cu inimi pătate.

Doar oglinda e realistă dar e trist
Căci nu mă găsesc în ea și înca insist
Asupra regretelor, mă opresc din mers,
Și-mi iau pixul în mână și mai scriu un vers.