insomnie, neliniștit tunel

insomnie, neliniștit tunel al întunericului,
aud din tine îndepărtatul fluier
al trenurilor de noapte
care mi-amintesc de trecutele despărțiri.
violenta chemare a nopții
nu-i decât un reflex al ochiului
în golul negru al camerei
care caută umbrele speranței.
merg prin întuneric
pipăind tot ce-am pierdut,
copilărie, părinți, iubită,
prieteni, dușmani, dragoste,
codru, câmpie, jocuri.
trec prin amintirile trecute
nume care au dat tinereții mele
speranța si încrederea în viață.
mă recunosc în golul acesta de întuneric
pentru că am rămas ca un cerșetor
într-o piață pustie.
astăzi inima mea are un ritm inutil,
umbrele nopții iau chipuri de năluciri,
pescăruși care se topesc în cristalul aerului
precum o lacrimă căutând un chip,
iau formele unor trupuri în care
se stinge sideful și lumina.
crește frigul primelor umbre
în boarea nopții care se apropie de stele,
am crezut în toate minunile vieții
și mai ales în dragoste,
dar am pierdut tot jucând la zarul vieții
și nu-mi rămâne decât trecătoarea strălucire
a cuvintelor nerostite.
am adunat grijile tuturor
în nopțile fierbinți pline de nesomn,
neîncrederea ereticului, durerea anei
și sacrificiul lui manole,
nebunia lui eminescu, dorul lui de absolut,
făurindu-mi o armură împotriva tuturor spaimelor.
în acest întuneric parca dansează
coloanele dorice si ionice,
golind timpul sub crenelurile lor.
pe cumpăna limbii-n delir
visul adoarme pe pleoape
și pasărea paradisului își deschide larg aripile
spre zborul ei către infinit.

17 octombrie 2010