în crude ierburi caii tăi adastă
aștepți, doinind, a Râului nevastă
cămașa de mătase pururi castă
desferecată-i azi pentru iubire…

felină albă, trestie subțire
Amalasunda – pînză de păiangen
cu părul despletit, fuior de alge-n
vifor de iubiri încolăcire
cu buzele aprinse de venin
secatu-ți-a al ochilor izvor!
secatu-ți-a al sîngelui izvor!
ți-e roșie cămașa de satin!...
cu brațele ghirlande de pelin
ți-a frînt grumajii năclăiți de dor
cum ai răpune puiul de cocor…

într-un alint te-a dus cu pasul lin
pe ochi ți-a pus albastru de mălin
te-a înfășat cu salbele de crin
îmbrobodit în cîmpul de mohor
în piept mai porți un chiot de fecior…

mai sîngeră pe buze un cuvînt
și nerostite șoapte la pămînt
fruntea s-a’nnoptat ca un apus
ochii nu mai caută în sus...

chemări îți mai aduc în ceas de soarte
clopote de dincolo de moarte
mai tînguie în dangătele sparte
nefericirea gîndului aparte...

se-aruncă spre înaltele străfunduri
Amalasunda pînză de uitare
însuflețită moarte călătoare...
ca zborul de egrete peste prunduri
cînd poartă spre ostroavele solare
nuiele de mesteacăn pentru cuiburi...

de somnul tău nimic n-au să mai spună
caii otrăviți cu mătrăgună...
suflarea morții oasele-ți străbate
cum vîntul iernii morile-nghețate...