Te uită seara cum își lasă
Pe nuditatea-i purpurie
Să cadă vălu-i de mătasă
Și-adoarme-n apa-i viorie

E câmpul năpădit de greieri:
Un lung suspin, un țârâit,
Să crezi că toamna-și trage duhul
Și-acum în somn a ațipit...

Amurgul fumegă miresme:
Polog de nouri și-a lăsat,
Sub uriașele lui falduri
Să moară Soarele-mpărat.

Deodată-n vârf de brazi, un freamăt,
Un frig pe culmi... vin repezi unde,
În hăul morții firea-ntreagă
Alunecă să se scufunde...

Oprește-ți, inimă speriată,
Nestăpânitele bătăi:
Privește răsăritul lunii
Ce pașnic umple deal și văi!

Un sul de fum se tot deșiră
Spre cer, dintr-un cămin de stuh:
Năframa-i albă și-o resfiră
Și piere-n limpede văzduh...

Ca tot ce vine în tăcere
Și suie-n liniște, discret,
S-o risipi și-a ta durere
Încet, încet...