cuvinte care umplu gura și o blochează, baricadare necesară când fiecare sunet
alunecă pe tobogan între două hăuri, cel care aude nu aude, brațele lui prinse zdravăn
la spate, numai ochii se mișcă prea aproape de marginea zimțată, de trecut
tăietorul de iluzii dă bucățile pe rând la ulii, creaturi veșnic flămânde, aviditatea lor
te face să-ți iei gândul și de la dragoste, și de la cei plecați, atât de surzi în lumea
fără întuneric

e destul
ai vorbit într-un sac de plastic
ai scos
treizeci de cuvinte pe secundă
nimic inteligibil
ceea ce simți
nu este simțit în altă inimă
să vorbești cu gura
la gură
cu pumnul tăiat
pe din două înainte de lovituri


carne pe carne se așază oamenii, își așteaptă începutul, sfârșitul e deja pe scenă
o eleganță a disperării, cursul fecund al umilinței după ce scoți toate mărturisirile
pe limba celuilalt, secrete alunecoase ca limfa, materii opace și vii
se adună în stern și îl umplu cu cheaguri, până la refuz vine strigătul
și atunci iei totul în glumă, umorul tău e o altă înfățișare a morții, singura
care apare secundă cu secundă, îi joacă feste chiar și tăietorului

te întinzi
cerul de onix te îngroapă înalt
te zbați
scormonești printre fulgere
jocul de-a prăbușirea
îți place prea mult acum
orice lovitură se aude ca un gong
dispari