înghit literele una câte una și-mi dau seama
că nu am ce face
că moartea trece pe lângă mine ca și când un om
și-ar desface umbrela să miroasă
plasticul ieftin al mânerului - patrușcinci de litri de benzină

știu că oamenii plâng
dar e ciudat pentru o stradă să țină
loc de umeri și scări de bloc

câteva artere de sânge închegat - oboseala urcă-n grabă
se trezește fără adăpost în fața unor ochi închiși
ferestrele sparg vase de porțelan și mâinile se-adună
repede la ochi să simtă muzak-ul unei nopți uscate

să nu intre prea mult frig și electricitate când sângele
trece prin tine ca o sevă bătrână
să nu faci pași prea mari când te îndepărtezi
de la neon când întorci tigaia și mâinile se lipesc de ea
în disperarea că te ridici și că
toate crăpăturile din pardoseală vor mirosi a
ora când te-ai născut și când ai văzut cum arată o fereastră
albă, era albă nu-i așa

și când umblam pe holuri căutând halatul
ai uitat că am trecut pe lângă tine
nu te cunoșteam oricum foșnindu-mi singurătatea
de închiderea spitalului