ai fi vrut să poți

nu citiseși încă nimic din ce se scrisese
doar grindina căzută din prea caldul zilei
și tulburarea de câteva secunde că ceva
ajunge la tine și tu nu ești acolo să poți primi
îți reamintea cum lucrurile fuseseră deja distruse
la o lansare sau poate mult, mult mai înainte
rafturi de cărți, vorbe rostogolite acum
rafturi de cărți, tăceri rostogolite atunci

acum ai doar o limonadă din pepene roșu căpșune
și nu mai contează ce altceva
a readus amintirea aceea și numai aceea
dar până să o developezi
din pahar cuburile de gheață au venit avalanșă
în tine
și poate de-asta furtuna de afară era prea aproape
fără nicio altă rațiune

nu a durat mult
nimic nu durează mai mult decât durutul
când prăbușirea oamenilor
se face mai violent decât a vorbelor
și înainte să te ridici presimți un mesaj
exact de la acel om

crezi că e iluzia ta
uneori chiar ți-ar fi mai ușor să fie
fragmentul acela iluzoriu și apoi să respiri eliberată
și în ridicarea din pământ
să începi să cauți acolo în realul meselor de lemn
al sunetelor din lhasa

mesajul chiar exista

trecuseră deja două ore, îndeajuns de mult
ca anii în șir să se rederuleze în doar zece secunde
sub duzii înalți tot atâta neputință
și spațiile până la un timp libere erau azi ocupate
între ele dacă ai fi încercat să primești
ceva orice și oricât de minuscul
s-ar mai fi produs încă o mișcare tectonică

singurul lucru după ce ai citit - mai târziu
la capătul lucrurilor de azi
întinse peste mese, peste duzi, peste pâlcurile
de întâmplări -
singurul lucru pe care l-ai mai știut cert despre tine
este că tu nu ai și nu ai avut
nici ochelari, nici monoclu, nici lentile de contact
ai ochii verzi
și niciun contact cu cel care iubește în altă parte

înainte de a lăsa totul în urmă ai știut că
diferențele astea simple au fost doar
efectul ploii cu piatră
iar singurul loc liber nu a fost niciodată al tău

iluzia ți-a crescut în brațe ca un cățelandru alb
cel pe care oamenii tocmai îl mângâiau cu privirea
înainte să i se scoată lesa

atât a fost