Ma intreb uneori, cum de am putut trai atat de multi vreji!
Cum de nu am ales sa culeg altfel pastaile?!?
De ce s-au scurs atat de repede boabele...
Iar nu in ultimul rand ,de ce ,nicio fraza nu incepe cu :"deci"?!?

Am colindat lumea in lung si in lat
Ca o simpla gargarita ce ma aflam
Purtand zeci de hartii la subbrat
Nestiind niciodata incotro ma-ndreptam!

Lumina soarelui ,mi-a fost vesnic prietena
Si-am conversat cu ea adeseori...
Tinand in mana o micuta lanterna,
Care m-a ghidat in lume sa zbor.

De-acum insa a venit toamna...
Iar pastaile mele au cazut de pe vrejul lor,
Pierzandu-si incet si sigur pe jos boaba;
Lasandu-mi numai speranta :ca-n frig si-ntuneric... sa mor.