ca să vindec neamul meu
am vrut să găsesc leacul vracilor de demult
să-l dezbrac de mantia neliniștii
de fuga de veacuri intrată-n cimitirul de sub casă
în care frumusețea fusese împușcată în moalele capului
de copii învățați să ucidă de la 5 ani
din toate a rămas doar adevărul neexprimat în cuvinte
obligat să cerșească de mâncare în lumea interlopilor
din suburbii amputate sub priviri corupte
de polițiști în civil plecați la furat pe câmpurile
nearate de creier și de fanarioți îmbrăcați în aur
trecutul a devenit inexplicabil ca o uriașă statuie din insula paștelui
jucând leapșa cu memoria vârstelor fără trup
sub casa mea s-a descoperit de curând o cazarmă gata de luptă
noapte de noapte tot felul de morți
cu nume scris în cuneiforme
ies și se plimbă prin curte
ca slugile netrebnice ce jucau fotbal cu fiii de regi
după care intrau în pământul bun precum amirarea adierii
de tată al sângelui și al tăcerii de tinichea
de rușinea înfrângerii ori a victoriei fără glorie
de la ferestre acoperite cu piele de oaie
dubită cu mult meșteșug pândeau schelete de uriaș
reci ca țeava unei puști în legitimă apărare
înghițind în sec mărul discordiei dintre frate și frate
locul gol presărat cu sânge fratricid
hrănește boi albi îngrășați cu tunete și fulgere de furtuni stelare
pentru șefi de state care și-au dat demisia de onoare
din rațiuni necunoscute
suficient pentru ca sensibilitatea unică a poeziei
să țină în echilibru lumea de piatră cu dinți și gură de scorpie
din ce în ce mai viu
trăiesc zilele și anii când sfarmă-piatră venea cu buldozerele
să construiască viitorul-laolată-pentru-neiubiți
din cutii de chibrit pentru săteni
care au zidit din amintiri sfâșiate până la moarte
temple de lemn sculptate cu viața lor furată
în care intră o femeie bătrână și plânge un milion de ani
în aplauzele deșarte-n care nu mai crede nimeni
umăr la umăr cu puterea de melc a destinului ucis de
sfarmă-piatră