ne-am promis
când devenim melancolici
din urechea noastră comună
să se adape refrenul unei melodii
să îl privim
ca pe un cățeluș dintr-o cutie

ce dacă avem atătea bagaje
stivuite ca niște cărămizi
încât putem să ne construim o casă
cu mâinile noastre comune
este încă prea devreme să privim bătăile inimii
la muzeu

știi
noaptea cât timp noi dormim
și dispărem din cameră
bagajele sughiță de plâns
zebrele circulă libere prin oraș
fără să mai fie călcate în picioare
și luna
patrulează pe străzi
ca un humpty dumpty