Materia - cristal de foc și gheață - fuge radial din ea însăși
în toate direcțiile golului imens, nebun, absurd și de ne-nțeles,
universul umflându-se ca o budincă infinită,
cu stafide de stele în inima lui...
Galaxiile - ceremonii gestante de focuri sacre abisale clocotind,
flori cosmice cu nunți de atomi care dansează rotitor,
căutând-se-ntre ele sau îndepărtând-se brusc unele de altele
printr-o explozie armonică uriașă,
dintr-o cumplită răbufnire autoconcepută
a unui Punct cu densitate strânsă peste imposibil -
de un probabil Big Bang cosmic monstruos, halucinant în felul lui,
al cărui ecou crispat de unde și lumini
s-ar auzi și astăzi cu stetoscoape cosmice,
el continuând dus și-ntorsul unui balans incandescent,
ca expirația și inspirația haosului neîmblânzit,
de la verticala violetului de apropieri
până la spectrele roșului aprins
de-ndepărtări recesive-n alte zone -
și iarăși înapoi, sculptând culori în carnea Universului
orbit de-așa orgii nebune de lumină,
amplificată mai târziu în jerbele inteligenței omenești,
căci Omul, neîndoios, este-un astfel de univers gânditor,
grăbit spre alte expansiuni fierbinți
spre absolutul purității din neant,
căutându-se pe sine însuși prin văile virgine
din spațiul orb și timp nedefrișat.