Nu plânge sub clar de lună,
Chiar dacă crezi că asta vă va ajuta să rămâneți împreună!
Se poate ca dragostea ei pentru tine să se fi stins,
Dar asta nu înseamnă că trebuie să plângi!
Fruntea sus, împreună să zâmbim,
Plin de viață mereu să fim,
Să uităm de rănile provocate de amor
Și să stingem din inima ta acel foc mistuitor...
Ea merita totul: împărății, lumea s-o aibă la picioare,
Însă pe tine te-a trădat, chiar daca la început te-a încoronat
Drept domn al inimii sale
Și părea că prin focurile iadului ar trece pentru tine!
Era un leu cu chip de miel, iar tu erai a sa pradă.
Cu a doua ei mască te-a vrăjit,
Te-a făcut să uiți de noi,de prietenii tăi,
Ce pe calea cea bună te-am indrepat,
În timp ce ea spre iad te-a condus...
Avea să te lase acolo pentru totdeauna,
Adică până când vor dispărea de tot și soarele și luna!
Regina nopții însă a văzut cât ești tu de naiv
Și în fața ta a demascat-o...
Sub mirifica ei lumină albă,
Þi-a arătat a două față a jumătății tale,
Þi-a demonstrat că al tău suflet
S-a lăsat purtat de-un val violet,
Ce avea să piară într-o zi de vară,
Izbindu-se de-a dreptății stâncă...
Nu trebuia s-o iubești !
Mai ușor era să-ți amintești
De ziua în care un alt înger întunecat, exact ca ea
Þi-a distrus, sub același clar de lună, viața.
Haide acum să uităm de-acel demon,
Să ne gândim că sunt o mie de motive pentru care trebuie să trăiești
Și mai ales, să zâmbești...
De-acum ai grijă să nu te mai păcălești!