Natura vieții însăși m-a zămislit ca parte
Întregului pe care îl rostuiește timpul.
Fixat în forma strâmtă, purtam în mine ritmul
Egal, spre nemurirea voinței să mă poarte.
Încorsetat de teamă dar îmbătat de mine
Am smuls frânturi din toate; deșartă îmbuibare,
Doar slugă unei clipe atentă la tipare,
Un androgin netrebnic clădit doar din ruine.
Dorința, poate șansa m-a împlinit când bine
Statornicit-au calea să trec din nemișcare
Prin ordinea firească a punților stelare
Sorbindu-ți energia, zidindu-te în mine.

Aceasta mi se pare a dragostei menire:
Alt înțeles să poarte cuvântul ”devenire”.