D-lui Ovid Densusianu

"Mais vous, Maître, certain que toute gloire est nue,
Vous marchiez dans la vie et dans la vérité
Vers l'invisible étoile en vous-même apparue."
HENRI DE RÉGNIER


În apa moartă-a serii amurgul a murit -
Și-n suflet piere umbra trecutului cernit;
Iluziile plăpânde vor fi reci flori de scrum -
Ca doi copii pleca-vom pe al tăcerii drum.

În agonia seri, când roze cad din cer
Și-n suflte când avântul spre viață e stingher,
O, soră a durerii, înfiorați, ca-n vis,
Să n-ascultăm trecutul ce geme-n noi, închis.

Nu tremura - sfielnic, întinde-mi mâna albă:
Pe ochii-ți triști, de noapte, cad amintiri în salbă,
În părul tău de soare se-anină stele reci -
Te pleacă pe-al meu umăr și-n visu-mi toată treci.

Imaterială, trece ființa-ți sfântă-n mine
(Vezi, îngeri și ei zboară prin sferele divine);
O, soră-a bucuriei, în clipa nouă, rară,
Nu poate fi durere ce-nvinsă să nu piară.

În zbor strivi-vom noaptea, cu zori de infinit
În suflete ca roua, și laur nemințit
Umbri-va fruntea albă, mai albă printre crini -
Doi exilați în suflet, fugind de noi, străini...

Cad stelele zăpadă pe drumuri înstelate -
Și din adânc pământul zadarnic vremea bate;
O, soră-a veșniciei, mai albă printre crini,
Noi vom cânta exilul încununați cu spini.