poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-08-12 | |
Privești în jos...nu vezi nimic
Privești în sus...vezi întuneric Din cer însă coboară Fulgi mici de nea ce zboară În rest e o liniște apăsătoare Copaci, ce stau încremeniți în pădurea visătoare. Doar cu ochii ațintiți..spre acel loc. Câte un pic câte un pic Nu se mai mișcă nimic Ne coborâm privirea Sub stratul de zăpadă argintie Unde trăiau ca într-un mormânt Zeci de familii sub pământ, Dar pentru ei era normal, Traind într-un mediu familial Cu toții, mai puțin un băiețel Ce avea în mână un bilețel Și fără să știe ale lui surori Îl puse la rădăcina unei flori. Căci el credea orbește Că atunci când floarea va crește Va transmite dorința lui Celui de pe cer-soarelui. Și singur era... NU spunea nimănui Nici nu avea cui Ceilalți erau mulțumiți de viața lor Fiindu-le bine în caminele lor Doar el visa la lumina soarelui Și la căldura pământului. Fără să mai stea pe gânduri Săpă indiferent de anotimpuri Și cât de mare îi fu uimirea Dar și mai mare îi fu bucuria Când zari lumina strălucitoare Și ființele zburătoare. Fără să se gandescă, începu să pășască Pe tărâmul mult dorit Și în sfârșit zărit. Plecă să își încerce norocul Lăsând în urmă totul Însă simțea ca nu-i e locul Erau mii de ființe aici, Dar nimeni nu-l cheamă Erau mii de ființe aici, Dar nimeni nu-l bagă în seamă. Și se vazu mai singur ca la început Cu un regret pe care nu l-a mai avut. Această mică ființă Își îndeplinise unica dorință, Dar înca îl mai doare Și plangea cu lacrimi amare Că oricât a luptat Nimic nu a câștigat. Când nimeni nu-l văzuse Bătrânul soare îi spuse "Þi-am îndeplinit visul pentru că nu ești rău Însă acesta nu este drumul tău" Pentru că înțelese Ștergându-și lacrimile, alese Să se întoarca acasă Sa stea cu familia la masă De unde nu ar fi trebuit să plece Nici măcaar ca să încerce. Toată lumea era uimita Căci coplilul s-a schimbat Nu mai e trist și supărat Nu mai visează luminile Acum își acceptă rădăcinile Căci și în întuneric supraviețuiește Lumina ce în interiorul fiecaruia se găsește.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate