În simfonia aceasta adânc mediteraneană
De-o să te scalzi o clipă cu inima senină,
N-o mai desprinzi de miez, cum rama de icoană,
Și n-o să muști cu dinții, albi, din carnea plină.

Ci asemeni unei scoici cu zvonuri de meduze
O vei purta în palmă. Și mângăind-o alene,
C-o sfântă înfiorare o vei lipi de buze
Ca fruntea unei triste madone italiene.