și ce dacă aș plânge după o bucată de hârtie igienică? oamenii de jos
își mai deschid o dată umbrelele și cumpără
ultimele picături de ploaie.
(fulgii – criză financiară pe răcoare)
dezinfecție generală! strigă câinii fără corzi vocale. chitările canine
cântă din afară spre interior.
nopțile geloase fac sex cu coli văruite proaspăt
mâinile se lungesc în adâncurile dragostei – întunericul ăsta e lesbi, asta
înseamnă că moartea n-o să mai moară

virgină. băăă! strigă un înger, murind de hepatită, din mâna tipului de la masa alăturată.
sunt multe mese nesimetrice. sunt pe pământ.
sunt sub. pe.
așa cum sunt veceuri de iarnă și vară, așa cum curcubeul se naște în cămașă
cu cravată, se sufocă
și moare în 5 minute.
el n-a ajuns niciodată pe buze. și iarăși

câinii umblă prin tomberoane și troleibuze. latră gravitația. șobolanii
merg
în explozie neînarmați mereu după cotitura sângelui de
studentă din armata a
14,
prietenă cu singurătatea jucătoare de baseball și infecție.

orașul se rupe în două
ambuteiaje
fugite din piața centrală.
oamenii de sub umbrelă își claxonează inimile ude. câinii se ling ultima oară
pe bot. se
trag sub muzica urinată de la etajele cu ochii umflați colțurat de beție
în formă.
de semnul scăderii.
în ibric. ziua se plimbă în BMW decapotabil. cine
vrea o tură sub masa de alături?
acolo se scriu romane despre viețile noastre! (frica e ficțiune.
îmi spunea profesorul în timp ce tremura
în fața paharului cu dumnezeu și diavol –
turneu de karate pentru o sticlă de bere) și.
cerul nu mai are importanță – cerul vomită albastru pe timp de

noapte. în spitale! oamenii cu umbrele sovietice își sug reciproc picioarele,
urlă
televizorul cu precipitații. azi.
drumul din centru își taie fericirea cu toporul
ca să nu facă zgomot ciorba.
lama tatei singuratică s-a rătăcit. hemoglobina nu mai desenează zâmbete după război de aer gol
cu umbre murdare de
ketchup.