A dispărut pădurea, am rămas pe umăr cu-o frunză
și-s beat de un alt sânge ce l-am băut cu sete.
Pașaportul e gata cu strofe de protocol
pentru scurtele cărări, când mă împiedic în secrete.

Azi nimeni nu mă află cum eram ieri
și stau lângă primăvara pornită deodată la trap.
Atâtea lucruri le știu că nici nu mai există
și inventez în minte mișcări ce nu mă-ncap.

Dar simt un sărut ce aduce mirosul vieții crude
dintr-o visare curbă și unghiuri mari obtuze,
desigur este însă sărutul de amprentă.
La capăt universul m-așteaptă cu ventuze.