Ca un bulgăre din cometă de aripă,
Cu ochii în două piuneze de floare,
O cioplea cerul după propria formă,
Deasupra bocancilor unor stâlpi interziși
În care greierii se obrinteau de căldură,
Glăsuia ca din fluierul unui păstor nobil,
Speriat de fecioarele care-i vânduseră turmele,
Își avea cuibul în turla unei biserici fără de hram
Din care cădeau cochilii de melci
Ca niște firimituri de eroi.
Aripa ei rămânea ca o urmă de înger
Pe care plasma ploilor tot o purta,
Se născuse dintr-un plămân de lucernă,
Respirând de pământ
În jurul gâtului cu o zgardă de perle
Culese din spicele punctelor cardinale,
Aducea a bubă albastră
Sau a mătanie de cruce,
Pasărea aceea nu avea gheare
Și le pierduse în carnea mea,
Prima dată când o privisem!