În mica bucătărie cu firave mâini
și dăruire de mamă
printre cratițe farfurii și tigăi
untdelemnul făina nuntește mărarul și oul
parcă cea mai importantă lucrare
ar săvârși apoi
șterge praful de pe scrin și zile negre
spală rufe să fie ca sufletul
după mărturisire -
le întinde la soare pe o sfoară venită în
infinitul din ogradă.
În grădină vorbește cu portulaca și
crăițele cu păsările cerului
într-o limbă doar de ea știută
pașii își ferește de vuietul de afară
peticind în singurătate o durere
o cămașă...
Când veștile pustii și
glasurile negre de peste tot
s-adună în fața icoanei
îngenunchează
simțind cum cerurile se deschid
în lacrima ascunsă.


7 mai 2009