de câte ori o vizitez
mă privește cu alți ochi
uneori ca de sfântă
o imortalizez
alteori ca niște iazuri
în care înoată singurătatea
ce n-aș da să-i mai văd pe-ai ei

picul de fericire
are gust amărui
se simte în zâmbetul forțat
parcă două sfori trag
de colțurile gurii
și nu reușesc

când întreb
se înseninează până și întunericul
de pază

banii trudiți n-au puterea de-a umple
golurile lăsate
de un pumn de pilule bune doar pentru uitare
de pereții gârboviți
și cam atât

o găsesc
la masă cu prietena de-o vreme
niciuna nu rupe tăcerea celeilalte

mereu cu gândul în genunchi
la icoană
dar el nu mai vine

și vremea asta
e urâtă

(19 iulie 2010)