Alex pe scaunul frizerului ca la judecată
își amintește de spital și venele i se umflă
de parcă părul ar ține în sine tot sîngele iar
inima pulsează pe obraji amprente

Lia repetă un verset pe care l-a memorat pentru sceneta
vieții „să nu dați fratelui prilej de poticnire sau sminteală”
foarfeca taie cu scrîșnet și lacrimile țîșneșc
Lia și Alex fîntîni arteziene
apoi hîrș hîrș tremurul se oprește și Alex se privește mulțumit în oglindă
Lia îl privește mulțumită pe Alex apoi se așează pe scaun
„să nu dați fratelui prilej de poticnire sau sminteală”
ridică mîneca hainei și o venă minusculă pîlpîie

acul pătrunde viața se scurge în mica ființă
printr-un tub incolor
Lia are părul prins în codițe e mulțumită
se privește în oglindă și șterge aburul
suflat cu iscusință de mama eternă

mama ascunde unealta lucioasă sub pelerină
și pleacă
douăzeci de lei zice frizerul
preț de criză.