Și iarăși treaz în noaptea beznofagă
Zadarnic stelele-mi iubite caut
Refrenu-și cântă ploaia ca din flaut
Prin trist văzduh de formă esofagă.

Cu simț divin nu pot ca să mă laud,
Dar vino-mi în odaia rece, dragă
Te-aștept tiptil cu liniștea-mi întreagă
Sosirea ta în suflet o aplaud.

Ne-om strânge-n aripi precum două vrăbii
Ca două păsări ne-nsemnate, mici
Precum în teacă intră două săbii

Iubindu-ne-n tăcere fără nici
A face zgomot cât două corăbii,
Plutind în necuprins, etern amici.