Alergând o viață, în sfârșit,
Mama iată a agonisit

Două capre; lapte cel puțin
Nu mai cumpără de la vecin.

Baremi are și la ea ce-albi
Strachina în fiecare zi.

Ziua-i lungă, i se pare an
De când pleacă-n zori la buruian.

Și de-i ziua lungă, gânduri vin
Ca și ploi de vară, din senin.

Drumurile câte le-a bătut
Le-nfășoară iar de la-nceput

Ca pe-un ax pe suflet, pas cu pas,
Parc-ar fi un arc imens de ceas,

Arc ce mișcă limbile tic-tic,
Fiul ei cel mare și cel mic;

Fii pe care-i vede, când și când
Drumul lung al târgului luând,

Ca să se întoarcă uneori
Cu pantofi purtați de la nurori,

Mult prea delicați pentru-a-ncăpea
Talpa ei arzând ca o curea,

Care-nvârte roata ne-ncetat
La mașinile de treierat.

Poate că și pașii ei transmit
Un impuls doar de pământ simțit.

Prea începe-a se roti ades
Ca la moși cu ea întregul șes,

Că-și înfinge mâna-n sacul plin,
Să n-o ia de-a dura-n câmp - ciulin.

Caprele de-acum s-au învățat,
Nu-s pretențioase la mâncat,

Se hrănesc cu nalbă și cu boz,
Frunza ca omizile au ros.

Doar ca mama-n dimineți și seri
Să nu stoarcă-n loc de lapte, zer.

- Mamă, mamă, tare-amar o fi
Laptele ce-n fiecare zi

Curge-n oala ta în picuri grei
De la cele două Amaltei.