Să crești, să retrăiești mereu misterul
Căci vraja lui te-mbată totdeauna
Ades preferă în gândiri minciuna
De tine mai aproape va fi Cerul.

Și taina nemuririi e doar una
Nu-aceea ce o predică vag clerul
Ci-n stânda clipă când mănânci eclerul
Ori în seninul de-a trecut furtuna.

Minunea firii te va pune-n lanțuri
Mai dulci ca mierea. Pieptu-mi se desface
Spre a primi divinele sămânțuri.

Iar Dumnezeu, în sfera lui, doar tace,
Nectar de rouă se prelinge-n șanțuri
Și trupu-l simt străpuns de mii de ace.