la celălalt capăt al lumii mereu la celălalt capăt al lumii
o lumină care unge pereții cu umbre le desface apoi în mii de culori aproape înțelese

hățișuri de ceață păduri de mesteceni drumuri în pantă urcate anevoios poduri traversate la întâmplare
apoi întunericul

și lumea devine aproape umană stă lângă mine și spune că nu e aici

toți prietenii mei zac de acum pe rafturi pline de praf îi răsfoiesc uneori la întâmplare
caut cuvinte dar cuvintele au fugit de la ei caut semne dar semnele sunt departe de ei
stau aplecată deasupra lor ca deasupra unor hărți străine
atâtea zone deșertice ici colo câteo câmpie ascunsă sub zăpezi uriașe
uneori noaptea îi aud cum încearcă să tulbure apele
caută cuvinte dar cuvintele au plecat de la mine
caută semne dar semnele sunt departe de mine

ca florile de regina-nopții albe fosforescente și puternic mirositoare
ca florile de regina-nopții luminează adevărurile noastre prin întuneric
și nimeni nu e acolo în miezul întunericului să le vadă

cât de departe e Nordul cât ne-am îndepărtat de el
stai la aceeași masă cu oameni care îți vorbesc într-o limbă străină
cu eleganță sapi galerii pentru cârtițe grase
dezgustul și sila îți așază flori ofilite în glastră
mâna desenează cercuri în apă și taci cât pentru toți cei 1000 de ani
și aștepți cu încordare să vină furtuna și să se ducă dracului totul

mă băieți
uneori mă gândesc că lumea e aici
doar noi suntem plecați tare da' tare departe