sunt totul dar nu sunt nici pe departe perfect
merg pe viață ca pe o bicicletă, cu spițele rupte, roțile ovalizate
cauciucurile desumflate
mulțumesc din suflet că tu accepți această viteză.
sunt cel mai frumos vers scos la împerechere
sunt alfa pentru trotuare, vrăbii, iubite, fandări,
mansarde, luni de mai și de iunie
sunt sensul despărțirilor duse, cu demnitate, până la capăt
ale iubitelor mele de ele însele
sunt șchiopătatul impresionant al dragostei
aruncatul zvâcnit în piscină a primelor biete cuvinte
clanțănitul dinților de când ne e frig
doamne, de când ne e frig.
îți mulțumesc că îți este frig și ție, chiar poate
mai frig decât mie.
sunt întoarcerea fără sens, la mine
această structură de metal și nituri
o biată dar eficientă mașinărie.
sunt pierderea minții agrafei de birou, a boldului, a capselor
care încearcă să facă ordine în amintiri
sunt cutia de chibrituri, care rezolvă tot.
tot care sunt eu, și îți mulțumesc că ai acceptat tacit
să fii nimic.
tu ești cel mai frumos nimic pe care l-am văzut vreodată,
care trimiți furtuna pe mări, cutremurele pe pământ,
de sticlă, de porțelan
ploaia pe câmpurile lungi și strâmbe
tu care mă faci un tot foarte rotund.
eu sunt totul
alcătuit din vorbe de nisip, din prăpastii, din cerneluri invizibile
tu ești perechea mea fantastică, te rog mai stai
nimicule puternic, superwoman, cat-woman, ioana d’arc
am nevoie de tine, de dragostea ta,
de asigurarea atât de prețioasă
că eu sunt totul.