dacă îmi apari iar în vise pe neașteptate, cred că este
și de la tresărirea vie, când am luat coșul de fructe
de la magazinul bio din colț
le-am ales cu grijă, le-am pus în pungă
cum așezam cu tine cărțile în etajere
sau tăceri într-un dialog fără ascunzișuri
lucruri din astea mici și bune
din care ne hrăneam după miezul nopții
și în loc de somn preferam să ne atingem
- o limită evidentă a dragostei
fără nicio legătură cu lumea de aici sau de dincolo -

sau este ca în visul când alunecam de pe un tobogan uriaș
iar la capătul lui nu era nicio groapă de nisip
ci doar o străduță, printre case vechi
boltită de plopi prelungi
și dinspre mare urcai tu, destul de anevoios
încruntat și nesigur

aș fi vrut să opresc visul, dar dincolo de corpul greu
se întindea marea, fără fructe
marea din primele zile, când nu existau
atingeri

mai târziu nu a mai fost niciodată așa

știam asta, așa cum știam că nici privirile nu sunt
de fiecare dată la fel
nimic nu se repetă la identic sau la infinit
și dacă s-a pierdut ce am trăit o dată
ceea ce revine într-o altă zi sau ni se reîntâmplă
nu mai poate fi decât un fruct, un gând
o imagine din alt vis

însă acolo lucrurile se amestecă, se confundă
până când nici reamintirea nu mai contează
ne rămâne un singur sens, o poveste
și atunci ne e bine, atunci ne putem închipui orice
absolut orice